Dinamo a pierdut primul meci în Liga Campionilor. Timp de 45 de minute, campioana României a jucat fără apărare

Redactor:
Marius Hutu
Dinamo a pierdut primul meci în Liga Campionilor. Timp de 45 de minute, campioana României a jucat fără apărare
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Dinamo București a pierdut primul meci în Grupa D a Ligii Campionilor la handbal masculin, după ce a cedat cu 34-32 partida din deplasare cu ABC Braga. Campioana României a jucat destul de haotic, timp de 45 de minute apărarea fiind inexistentă.

Echipa pregătită de Eliodor Voica a intrat într-o pasă neagră după succesul extraordinar din Liga Campionilor cu Motor Zaporojie, consemnat în 29 septembrie (scor 35-31), din care nu a reușit să iasă nici în jocul din Portugalia. De atunci, echipa a mai învins doar CSU Suceava, la limită, cu 29-28. Și în meciul jucat la Braga, principala problemă a lui Dinamo a fost apărarea. Gazdele au sesizat punctele slabe ale lui Dinamo, iar pe o circulație rapidă a mingii au reușit în dese rânduri să ajungă în fața porții. Braga a marcat multe goluri cu extremele, prin pătrunderi sau pe contraatac, pentru că și replierea a fost o problemă alarmantă pentru Dinamo. Astfel, după numai 17 minute de joc, campioana Portugaliei conducea cu 12-8.

De la mijlocul primei reprize, în scenă a intrat iranianul Sajad Esteki, care a luat jocul pe cont propriu. În numai 15 minute, interul stânga a marcat nu mai puțin de 8 goluri. Ajutată și de portarul Ionuț Irimuș pe finalul primei reprize, cu trei intervenții consecutive, Dinamo a intrat totuși la egalitate la cabine, scor 18-18.

În repriza a doua, Dinamo a preluat și conducerea, dar numai pentru 3 minute (20-19). Băieții lui Eliodor Voica au continuat să-și piardă luciditatea, iar în următoarele două minute și jumătate au primit patru goluri consecutive! Apărarea a continuat să fie inexistentă, iar Braga a atins diferența maximă în minutul 39, scor 26-21. Practic, în primele 9 minute de la reluare, Dinamo a primit 8 goluri, precum o echipă de duzină. 

Singurul care a ținut steagul sus a fost Ionuț Irimuș, care a început să adune paradă după paradă. Portarul și-a obligat practic coechipierii să facă și ei eforturi în defensivă și să mai strângă rândurile. Braga a mai obosit, iar Dinamo a reușit să reducă diferența la 29-30, minutul 51. Ionuț Irimuș le-a demonstrat coechipierilor că se poate și a scos și o aruncare de la 7 metri, dar probleme au fost și în atac. Deși a avut șansa egalării, campioana României nu a izbutit acest lucru. Gazda a profitat din nou de greșeli, a alergat mai mult și a scăpat în învingătoare pe final: scor 34-32. Dinamo București a suferit, așadar, prima înfrângere în Liga Campionilor și pare ușor în degringoladă.

Braga – Dinamo 34-32 (18-18)

H. Gomes 1 gol, Ribeiro – portari; Rocha 2, Marques 2, Branquinho 3, M. Pereira 2, Spinola, Andrade 6, Martins 5, N. Pereira 6, Goncalves, A. Gomes 7, Abuqueque, Silva. Antrenor: Armando Fernandes

Irimuș, Grigoraș – portari; Capotă 1, S. Esteki 11, Asoltanei 2, Cîmpan, Șania 2, Mironescu, Savenco 3, Ragot 3, Șandru, A. Esteki 1, Mocanu 2, Bera 1, Vrankovic 4, Mousavi 2. Antrenor: Eliodor Voica

Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cum arată casa în care locuiește Zanni, câștigătorul Survivor All Stars. Vila full smart are 5 camere și 3 băi
Cum arată casa în care locuiește Zanni, câștigătorul Survivor All Stars. Vila full smart are 5 camere și 3 băi
Gata: Lautaro a spus ”da”! Semnează până în 2029 și va avea un salariu de 9.000.000 € pe an
Gata: Lautaro a spus ”da”! Semnează până în 2029 și va avea un salariu de 9.000.000 € pe an
Imagini sfâșietoare de la priveghiul Biancăi! Momentul în care soțul ei izbucnește în plâns
Imagini sfâșietoare de la priveghiul Biancăi! Momentul în care soțul ei izbucnește în plâns
Una mai frumoasă decât cealaltă! Fiicele lui Gică Popescu și Ilie Dumitrescu, apariții spectaculoase la meciul Generației de Aur
Una mai frumoasă decât cealaltă! Fiicele lui Gică Popescu și Ilie Dumitrescu, apariții spectaculoase la meciul Generației de Aur
Tânăra din imagine a slăbit 7 kilograme fără nicio dietă. A mâncat orice, dar a făcut acest lucru în fiecare zi
Tânăra din imagine a slăbit 7 kilograme fără nicio dietă. A mâncat orice, dar a făcut acest lucru în fiecare…
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep. Final trist de carieră pentru fosta lideră WTA, nu se mai poate face nimic!
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep. Final trist de carieră pentru fosta lideră WTA, nu se mai poate face nimic!
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge pentru prima dată la țară. Vede un țăran și îl întreabă: - Bade, de ce nu are coarne vaca ta?
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge pentru prima dată la țară. Vede un țăran și îl întreabă: - Bade, de ce nu…
Românii care nu vor beneficia de creşterea salariului minim
Românii care nu vor beneficia de creşterea salariului minim
Este fruct SAU legumă? Puțini știu despre AVOCADO că este de fapt...
Este fruct SAU legumă? Puțini știu despre AVOCADO că este de fapt...
Ion Ţiriac vrea să cumpere un castel din România cu o istorie tulburătoare! Cine este îngropat în curte şi cât trebuie să achite
Ion Ţiriac vrea să cumpere un castel din România cu o istorie tulburătoare! Cine este îngropat în curte şi cât…
Nici vorbă de 100.000 euro! Câți bani primește Zanni, de fapt, pentru că a câștigat Survivor All Stars de la Pro TV
Nici vorbă de 100.000 euro! Câți bani primește Zanni, de fapt, pentru că a câștigat Survivor All Stars de la…
Regulă în România pentru toți șoferii care fac ITP. Legea pe care scrie suspendare plăcuțe și talon
Regulă în România pentru toți șoferii care fac ITP. Legea pe care scrie suspendare plăcuțe și talon
Raisa, ucisă de vărul ei! Băiatul a recunoscut ce i-a făcut! Detalii șocante
Raisa, ucisă de vărul ei! Băiatul a recunoscut ce i-a făcut! Detalii șocante
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă!
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă!
Prețuri speciale la jocuri. Recomandările Go4Games
Prețuri speciale la jocuri. Recomandările Go4Games
Răzvan Lucescu joacă tare, după anunțul că e dorit în Serie A. „Acum 6-7 ani, aș fi mers în genunchi”
Răzvan Lucescu joacă tare, după anunțul că e dorit în Serie A. „Acum 6-7 ani, aș fi mers în genunchi”
Optimismul îl dă afară din casă pe Denis Alibec, înainte de EURO: Vom trece de grupe, cel puţin
Optimismul îl dă afară din casă pe Denis Alibec, înainte de EURO: Vom trece de grupe, cel puţin
Chinezii lansează mașina hibridă care merge 2.000 KM cu un plin și costă doar 13.000 de euro
Chinezii lansează mașina hibridă care merge 2.000 KM cu un plin și costă doar 13.000 de euro
Zece activități de 1 Iunie 2024 pentru copii și părinți. Ce puteți face în familie de Ziua Copilului
Zece activități de 1 Iunie 2024 pentru copii și părinți. Ce puteți face în familie de Ziua Copilului
×